Fondatorul WhatsApp, la șefia Signal: ce s-a schimbat cu cele mai populare aplicații de chat

de: Alexandru Puiu
12 01. 2022

După ce a creat aplicația Signal de unul singur, Moxie Marlinspike a demisionat de la fruntea companiei cu același nume. Cel puțin momentan, șefia uneia dintre cele mai îndrăgite aplicații de chat a căzut în sarcina fondatorului WhatsApp, Brian Acton.

Signal este o aplicație semnificativ mai populară acum decât în urmă cu un an sau doi. Scandalurile din jurul WhatsApp au alimentat o migrație masivă a utilizatorilor către Signal și Telegram. În acest context, nu ar trebui să vină ca o surpriză faptul că CEO-ul Moxie Marlinspike este suficient de epuizat încât să se retragă din frunte gigantului pe care, de unul singur, l-a fondat.

Signal, condusă de co-fondatorul WhatsApp, momentan

Deja de câteva luni, fondatorul Signal s-a aflat în discuții cu diverși candidați pentru a-i prelua rolul de CEO. Acum, printr-o postare pe blogul companiei, Moxie Marlinspike a confirmat că, deși nu a găsit pe cineva nou, se va retrage oricum din poziția de lider a gigantului începând cu luna viitoare. În același articol, Moxie a explicat dificultățile pe care le-a întâmpinat înaintea fondării Fundației Signal, în urmă cu patru ani.

Ca referință, la momentul respectiv, au intrat în visteria Signal aproximativ 50 de milioane de dolari din partea co-fondatorului WhatsApp, Brian Acton. Cu acei bani, tânăra aplicație de chat s-a extins semnificativ, a angajat oameni noi, iar acum, Acton a ajuns să dețină poziția de CEO interimar.

Înainte de a pune mâna pe fondurile de la WhatApp, Marlinspike a atras atenția asupra faptului că scria tot codul pentru aplicația de Android, cât și partea de programare a serverului Signal. Practic, era responsabil de unul singur de o aplicație cu sute de mii, dacă nu milioane, de utilizatori. La momentul de față, compania are aproximativ 30 de angajați și fondatorul este optimist că a ajuns în punctul în care, dacă își închide telefonul, nu va intra în faliment, iar serviciul nu va pica. În privința planurilor de viitor, fost șef al Signal a anunțat că va lua o pauză.